Istoria subiectivă
autor: Val Butnaru
Jurnal de Chisinau, nr. 267 din 26 martie 2004
Presupun că mai multă lume e contrariată de abordarea oarecum frontală a Actului Unirii din 27 martie 1918 a Basarabiei cu România. Unii îl glorifică fără să-şi pună întrebarea ce a însemnat cu adevărat Unirea pentru moldoveni, alţii îl contestă, spunând minciuni sfruntate despre "ocupaţia românească".
Mi se pare că în fiecare zi de 27 martie trebuie să ne amintim de membrii "Sfatului Ţării", indiferent de opţiunile pe care le-au exprimat ei în acea istorică zi - cu toţii (există doar mici excepţii) au avut parte de un destin tragic. Cei care au votat împotriva Unirii ori s-au abţinut de la vot şi au făcut propagandă antiguvernamentală au plecat de bună voie sau au fost expulzaţi dincolo de Nistru. Acolo s-au încadrat activ în acţiuni antiromâneşti, dar, drept răsplată, în 1937 au fost împuşcaţi de bolşevici sub învinuirea de "duşmani ai poporului". Cei care au votat Unirea, dar în 1940 nu s-au retras dincolo de Prut, au fost trimişi în GULAG-uri şi împuşcaţi tot de bolşevici. Cei care au reuşit să evadeze în România, nu au scăpat nici ei de autorităţile comuniste, fiind trimişi la Canal sau aruncaţi în închisorile de tristă faimă. Foarte puţini dintre membrii "Sfatului Ţării" au scăpat basma curată.Şi atunci, la ce bun atâtea jertfe? Oare n-ar fi fost mai bine ca oamenii politici de atunci să-şi fi concentrat eforturile, aşa cum pretind acum Stati şi camarila, spre edificarea unui stat independent - Republica Democratică Moldovenească? (Apropo, oare de ce Stati nu pleda cu atâta ardoare în favoarea RDM şi pe timpul ocupaţiei ruso-sovietice?) Această tentativă de a le sugera moldovenilor ideea că Unirea a dus la dispariţia unui stat independent, pe care ei ar fi putut să-l aibă, e o minciună ordinară, servită, machiavelic, celor care preferă să se lase duşi cu preşul. Existau oare pe atunci condiţii obiective de supravieţuire a Republicii Democrate Moldoveneşti? Nu, nu existau; RDM era "destinată" dispariţiei şi iată din ce considerente. Basarabia era bântuită de bande bolşevizate ce prădau şi terorizau populaţia paşnică. Organizaţia criminală Rumcerod lucra în plin centrul Chişinăului împotriva oricăror manifestări de eliberare naţională. Tânăra republică era înţesată de agenţi şi adepţi ai dominaţiei ruseşti. Putea oare RDM, fără armată şi alte structuri de rezistenţă, să se opună dezmăţului şi desfrâului bolşevic? Membrii "Sfatului Ţării" aveau de ales una din două: sau să cheme Armata Română ca să instaureze ordinea şi să salveze ţara de la pieire, sau să aştepte ca, în cel mult două-trei luni, bandele înarmate să preia puterea la Chişinău.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost votată Unirea şi regimul bolşevic ar fi triumfat în Basarabia? Instaurarea puterii sovietice în 1918 ar fi dus la dispariţia rapidă a moldovenilor ca etnie. În primul rând, ar fi dusă la "bun sfârşit" opera de rusificare începută de Imperiul ţarist. E suficient să aruncăm o privire în fişele personale ale membrilor "Sfatului Ţării" (mulţi dintre ei oameni instruiţi), completate, în exlusivitate, în ruseşte sau să ne amintim că la lucrările de deschidere a acestui for doar trei cuvântări au fost rostite în "moldoveneşte" ca să înţelegem limita pericolului la care se afla pe atunci neamul nostru. Este adevărat, pe la sate se păstra limba moldovenească, dar de "vină" erau, în primul rând, administratorii ţarişti care nu prea aveau chef să frământe noroiul drumurilor desfundate, preferând să tăifăsuiască la Chişinău sau prin alte târguri ale Basarabiei. Cu bolşevicii însă e altceva: ei, încălţaţi în cizme de kirză, aveau ordin să pătrundă şi în cea mai îndepărtată localitate ca să formeze câte o "iacekă" şi să deschidă câte o "izba citalinea". Ideologia comunistă se făcea doar în ruseşte. Bisericile, unicele focare de păstrare a graiului şi a conştiinţei creştine, închise de bolşevici, nu ar mai fi avut puterea de susţinere morală a populaţiei.
Lupta cu "culacii" s-ar fi început nu în 1949, ci, sincronizat cu evenimentele din Rusia, chiar în 1918. Drama înfiinţării colhozurilor ar fi distrus cu desăvârşire orice simţ al proprietăţii private. Doar Unirea a permis ca, într-un răstimp de 22 de ani, în Basarabia să apară o viguroasă "clasă" a gospodarilor. Anume ei, gospodarii, se asociază până acum în mintea urmaşilor cu noţiunea de demnitate a omului liber.
Teroarea leninistă - împuşcările în masă ale cetăţenilor nevinovaţi, distrugerea intelectualităţii basarabene - toate aceste atrocităţi ar fi repetat întru totul, şi la noi, scenariul gândit de "fruntea lui bombată". Şi asta fără să ne referim la anul 1937, când a fost stârpit tot ce a mai rămas omenesc, demn, naţional. Orice am spune, dar noi nu am trecut prin calvarul lui '37. Oare nu v-aţi gândit că am fost salvaţi de aceste atrocităţi doar graţie faptului că ne aflam sub ocrotirea Statului Român?
Dar şirul nenorocirilor care s-ar fi abătut asupra capului nostru nu se încheie aici. Este cunoscut planul lui Stalin de a-i strămuta pe toţi moldovenii în Siberia. Atunci doar o minune ne-a salvat. Credeţi că, din 1918 până în 1940, ruşii n-ar fi făcut-o? Staţi liniştiţi! Ei au strămutat popoare întregi - tătari, nemţi ş.a - populând teritoriile lor cu alte etnii şi nimeni n-a spus nici un cuvânt. Credeţi că pentru a lipsi România de pretenţiile ei asupra Basarabiei, comuniştii s-ar fi sinchisit să stârpească până şi numele de moldovean de pe pământul Basarabiei? Ne-ar fi aşteptat un destin şi mai tragic ca cel al tătarilor din Crimeia: risipiţi prin lume, docili în faţa stăpânirilor, nici nu ne-am fi putut aduna ca să ne întoarcem pe pământul strămoşesc. Şi la ce să te întorci dacă aici ar fi locuit alţii?
Este adevărat şi altceva: în 1940, în 1944 şi în 1949 ocupanţii ruso-sovietici au încercat să "recupereze" şansele scăpate printre degete în 1918. Au fost împuşcaţi intelectualii, au fost deportaţi gospodarii, au fost nimiciţi prin foamete organizată zeci de mii de oameni simpli. Ocupanţilor, însă, le rămânea tot mai puţin timp pentru a ne distruge pe toţi. Istoria nu mai putea fi rescrisă. În cei 22 de ani de salvare naţională, în Basarabia au apărut generaţii care au servit drept ferment pentru ulterioara rezistenţă anticomunistă. Mută, ascunsă, dar rezistenţă. Copiii şi nepoţii celor împuşcaţi şi represaţi păstrau în memoria lor imaginea unui trai liber de coşmarul comunist. Anume ei au fost cei care le-au vorbit copiilor lor ceea ce era interzis să se vorbească. În fiecare casă de basarabean se preda o altă Istorie - paralelă, interzisă, fabulată şi, de ce nu, subiectivă. S-ar putea ca anume acest lucru să-i fi motivat pe fiii de ţărani, urmaşii gospodarilor, să pună mâna pe carte. Ceea ce însemna deja începutul mişcării de rezistenţă.
Iată din ce considerente cred că, de fiecare 27 martie, trebuie să ne amintim de toţi membrii "Sfatului Ţării", inclusiv de adversarii Unirii. Faptul că anume ei au fost exterminaţi de bolşevici ca "duşmani ai poporului" ne face să înţelegem ce s-ar fi întâmplat cu poporul nostru dacă nu am fi avut o şansă de salvare naţională oferită de Unirea Basarabiei cu România.
Şovinii "mazdişti"
Ceea ce am scris în repetate rânduri, ni s-a confirmat săptămâna trecută: oamenii de afaceri din Chişinău discriminează presa de limba română, preferând să plaseze publicitatea doar în ediţiile ruseşti.
Ziele trecute, JURNAL a semnat un contract de publicitate cu directorul firmei "Primas", distribuitorul automobilelor "Mazda". Interviul cu caracter publicitar a şi fost scris, urmând să apară în numărul de marţea trecută. Dar, în ajun de apariţie, mă sună secretara de la "Primas" şi îmi spune (în ruseşte, fireşte) că ei au decis să rezilieze contractul. O întreb de ce au hotărât să facă acest lucru. "Am aflat că ziarul vostru apare în limba română", explică senin purtătoarea de cuvânt (rus) a distribuitorului (moldovean) de maşini (japoneze). Recunosc, am rămas năucit. Ştiam eu că agenţii economici din independenta noastră republică urăsc ziarele scrise în limba acestei ţări, dar era pentru prima dată când mi se spunea acest lucru, obraznic şi sfidător, la modul direct.
După o discuţie ceva mai aprinsă a managerului nostru de publicitate cu distribuitorul, mă sună însuşi directorul "Primas", care îmi confirmă faptul rezilierii contractului. Îl întreb şi pe el ce s-a întâmplat, odată ce şi-a pus semnătura pe contract!? "Păi, vedeţi, ziarul dvs. apare doar în limba moldovenească", răspunde dânsul. Vai, cum mai trişează "mazditul"! Unde a mai văzut el ziar serios la Chişinău, care să apară în ediţii bilingve? Şi oare nu doar în publicaţiile ruseşti şi-a plasat el publicitatea? După o pauză de gândire, directorul adaugă şi celălalt "argument": "Şi pe urmă, tirajul vostru de 15.000 exemplare e prea mic pentru noi." Un alt subterfugiu al aceluiaşi "mazdit"! Oare n-a publicat el anunţurile sale în ziare cu un tiraj de două ori mai mic ca al JURNALULUI? Diferenţa e doar că alea erau publicaţii ruseşti!
Nu cred că acest subiect merită prea multă atenţie din partea dvs., stimaţi cititori. În cel mai urgent mod îl vom acţiona în judecată pe distribuitorul automobilelor "Mazda". Cu independenţa judecătorilor noştri, vă cam imaginaţi ce şanse de câştig avem noi! Dar suntem hotărâţi să mergem până la capăt. Vrem chiar să se afle despre acest caz şi la CEDO!
Sesizăm pe această cale organismele internaţionale abilitate cu monitorizarea presei din Moldova să ia act de acest caz de discriminare fără precedent a unui ziar de limba română într-o ţară unde băştinaşii, deci şi vorbitorii acestei limbi, constituie majoritatea populaţiei.
Vom informa, de asemenea, producătorul nipon al automobilelor "Mazda" despre caracterul şovin al partenerilor lor de la Chişinău.
Cine va veni la noi cu discriminarea, de discriminare o să moară'
|
